San Sebastian Capitala Europeana a Culturii 2016 cu Nikon 24-85mm F3.5-4.5 VR

December 02, 2015  •  Leave a Comment

San Sebastian - Capitala Europeana a Culturii 2016

fotografiata cu Nikon 24-85mm F3.5-4.5 VR

 

Unul din cele mai bune obiective de kit oferite pe un aparat FF si unul din cele mai recomandate obiective pentru fotografia de calatorie? Nikon 24-85mm F3.5-4.5 VR poate candida la aceste titluri. Dar sa vedem in randurile urmatoare daca aceste afirmatii stau in picioare. Fie ca vorbim de aparatele cu senzor APS-C sau cele FF, Nikon are o buna reputatie in a oferii obiective de kit accesibile ca pret si cu performante bune. Nikon 24-85mm F3.5-4.5 VR nu face exceptie, iar cumparat in combinatie cu un aparat FF Nikon cred ca este o alegere inspirata.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am explorat strazile, pietele si plajele orasului San Sebastian, viitoarea Capitala Europeana a Culturii in anul 2016 avand montat acest obiectiv pe un aparat FF Nikon. Alegerea am facut-o datorita plajei de 24-85mm care cred ca a acoperit peste 75% din plaja distantei focale cu care voiam sa fotografiez acest loc. In plus, obiectivul este relativ compact si usor pentru un obiectiv zoom dedicat aparatelor FF, permitandu-mi transportul aparatului cu obiectivul montat intr-o geanta de mici dimensiuni.

Constructia obiectivului este solida, in linie cu ceea ce intalnim in gama consumer a obiectivelor Nikon FX. Ca puncte pozitive am remarcat scala pentru distanta integrata precum si valorile pentru deschiderea maxima a diafragmei si anume F3.5 la capatul wide si respectiv F4.5 la capatul tele. Focalizarea se face ireprosabil, rapid si silentios, iar stabilizatorul VR II este unul care in teorie poate oferii un castig de pana la patru trepte sub inversul distantei focale.

Trecand la destinatia noastra, San Sebastian, sau Donostia in limba basca, este un important centru economic si turistic aflat in golful Biscaya al Oceanului Atlantic. Este fascinant cum aceasta regiune autonoma a Spaniei a reusit sa se ridice si sa se impuna de-a lungul timpului. Diferiti atat din punct de vedere genetic cat si lingvistic fata de spaniolii si francezii cu care se invecineaza, bascii sunt un popor foarte mandru. Nationalismul lor il observi imediat de cum intrii in regiune, steagurile basce agatate la balcoane fiind ceva foarte comun.

Comunitatea Autonoma a Tarii Bascilor se situeaza pe primul loc in Spania in clasamentul produsului intern brut pe cap de locuitor, inaintea capitalei Madrid sau a regiunii Catalunia, fiind la nivelul Olandei. Regiunea este un important centru economic datorita industriei metalurgice, a celei constructoare de masini si nave, si bancilor locale. Acest lucru l-am observat inca de la granita franceza si pana in San Sebastian, orasele, cartiere de blocuri, multe fabrici si depozite stau insiruite de-a lungul coastei.

Orasul San Sebastian il vei parcurge la pas, pentru ca numai asa ii vei putea admira plajele, arhitectura deosebita, oamenii si specialitatile culinare. Apropos de ultimile, San Sebastian este parte din cultura gastronomica a Tarii Bascilor si se spune despre San Sebastian ca este unul din locurile in care se mananca cel mai bine in lume.

Orasul in sine este foarte frumos, se gaseste intins de-a lungul a doua golfuri iar combinatia de ocean, plaje, cladiri cu o arhitectura aparte si muntii Pirinei in spate este deosebit de pitoreasca. In trecut orasul a fost preferat de familia regala a Spaniei pentru a-si petrece vacantele de vara si acest lucru a generat o moda printre familiile nobile spaniole care si-au construit sau cumparat imobile aici. Alaturi de industria foarte dezvoltata, turismul joaca un rol important fiind unul din factorii ce asigura dezvoltarea economica a zonei.

In duminica in care am facut vizita, incepand cu ora 10 incet, incet orasul se trezea. Am parcurs cateva strazi si prima plaja pana la ora 12 cand deja orasul era plin de lume. Manifestarile exuberante, caldura si felul de a trai al locuitorilor te cuceresc. La ora 13 toata lumea este pe strazi, barurile de tapas sunt pline, fiecare serveste pranzul inauntru sau afara si bea un pahar cu vin sau sangria, orasul transformandu-se de la o ora la alta. Tapasurile sau Pintxo, cum se mai numesc ele in Tara Bascilor, inseamna mult mai mult decat mancare. Inseamna, socializare, savoare, placerea de a te intalnii cu prietenii, un intreg tabiet. 

Am vizitat catedrala orasului, apoi o superba bazilica baroca si strazile inguste ale centrului istoric inainte de a ajunge in golful La Concha. De aici vederea asupra plajei cu acelasi nume este foarte frumoasa. De-a lungul promenadei se gasesc cladirile albe in stil haussmannian construite parca pe terase, una mai sus decat cealalta. In golf se gaseau numeroase ambarcatiuni si desi era luna octombrie, pe plaja era multa lume iar unele persoane se incumetau sa intre si in apa.

Parcurgand plaja dintr-un capat in altul m-a impresionat bunastarea, bunul gust si respectul fata de toate categoriile de varsta. Promenada era plina de oameni de varsta a treia, aveai impresia ca toate persoanele in varsta iesisera in oras. Aranjati si foarte bine imbracati, vrand inca se se bucure de viata, asa ar trebui sa arate aceasta perioada a vietii. De cealalta parte, familii cu copii, tineri cu placi de surf, biciclisti, toti se bucurau de acea zi frumoasa de toamna.

Ajuns in partea cealalta a plajei am luat funicularul pana pe muntele Igueldo. De aici poti exclama ¨Wow!¨, panorama fiind absolut superba. Poti admira intreg orasul cu muntii Pirinei in spate, plaja, golful cu insula Sfanta Clara in mijloc si in larg intinderea oceanului Atlantic.

Seara am incheiat-o intr-unul din barurile cu Pintxo pentru a gusta din specialitatile locale, care sunt absolut delicioase si nu foarte scumpe. Ele constau din felii de bagheta pe care se gasesc diferite salate, legume, muraturi, somon, fructe de mare sau jambon. Toate arata apetisant si iti va fi greu sa alegi din numarul mare de tipuri de pintxos.       

Discutand si despre combinatia de aparat FF + obiectivul Nikon 24-85mm F3.5-4.5 VR cu care am realizat fotografiile, trebuie sa spun ca rezultatele obtinute au fost foarte bune. Pe tot parcursul traseului obiectivul a facut fata tuturor scenariilor intalnite. Claritatea la 24mm odata ce am inchis diafragma la valori de F8-F11 a fost foarte buna chiar si in extremitatile cadrului. Apoi, la distante focale de 35-50-70mm claritatea s-a mentinut la un nivel ridicat. Singurul punct slab al acestui obiectiv l-am gasit a fi la capatul tele la 85mm unde chiar si la valori de F11 claritatea in colturi sufera. Este un mic compromis pentru un obiectiv de altfel foarte bun tinand cont si de clasa din care face parte. Stabilizatorul este excelent, in general din experienta mea cu obiectivul am gasit ca pot obtine constant imagini clare la 1/4 sec la capatul wide si 1/15sec la capatul tele. Aberatiile cromatice ca de altfel si distorsiunile pot fi corectate usor in post procesare. Un obiectiv excelent pentru calatorii care de-a lungul zilei s-a ridicat la inaltimea regiunii vizitate. Regiune pe care o recomand cu caldura.

Situat intr-un decor natural superb, cu un amestec poate ideal intre servicii, turism si industrie, cu un specific si nationalism aparte oferit de poporul basc, San Sebastian este ca o perla ascunsa pe care trebuie sa o descoperi.

 

Imaginile RAW au fost prelucrate folosind programul LightRoom 5.2.

Intregul continut audio-vizual si textual al acestor pagini este protejat de drepturi de autor si alte drepturi detinute de Gabriel Buse. Conţinutul acestui material (text, imagini) nu poate fi folosit fara acordul prealabil scris al autorului.

© Gabriel Bușe


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive
January February March April May (1) June (1) July (1) August September (1) October (1) November (1) December (2)
January February (1) March (2) April May June (1) July (1) August September (1) October November (2) December
January February March April (1) May June July (1) August September (1) October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December
January February March April May June July August September October November December